Pompierii din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ au salvat, miercuri, un bărbat care a căzut cinci metri pe marginea lacului Bâtca Doamnei, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. „La locul solicitării s-au deplasat pompierii cu o autospecială complexă pentru intervenţie, o autospecială pentru descarcerare, o barcă şi o ambulanţă SMURD. Aceştia au identificat un bărbat ce se afla blocat în arbuştii şi vegetaţia de pe malul lacului, într-o zonă greu accesibilă. Cu ajutorul scării culisabile şi a tărgii lopată, pompierii au acţionat pentru extragerea bărbatului din mediul ostil în care se afla”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, capitan Irina Popa.