Pe coridorul de mobilitate bulevardul Decebal – Piaţa Mihail Kogălniceanu – bulevardul Traian din Piatra Neamţ a început dezafectarea semafoarelor vechi de la trecerile pentru pietoni, unde urmează montarea semafoarelor noi. În această perioadă, trecerile de pietoni vor fi marcate cu indicatoare rutiere de semnalizare şi presemnalizare. Semafoarele noi vor funcţiona în regim local, independent unul de celălalt până la finalizarea lucrărilor de pe coridoarele de mobilitate. Ulterior, semafoarele noi vor fi conectate la sistemul de management inteligent al traficului. În total, vor fi dezafectate zece perechi de semafoare de la trecerile pentru pietoni şi în intersecţii, a transmis municipalitatea.