La începutul acestei luni, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, alături de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și de Poliția Locală Neamț, au desfășurat acțiuni cu efective mărite. Astfel, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au constatat 29 abateri și au acordat amenzi în cuantum de aproximativ 9.500 de lei. De asemenea, în Piatra Neamț, oamenii legii au legitimat aproximativ 50 de persoane, fiind verificate 9 autovehicule. Au mai fost efectuate verificări și instruiri la 20 de operatori economici. La Târgu Neamț, polițiștii au legitimat 130 de persoane și au verificat peste 50 autovehicule acordând 9 sancțiuni.