Ţurţurii care s-au format în aceste zile la acoperişurile majorităţii imobilelor din Piatra Neamţ au ajuns şi în atenţia Poliţiei Locale. Instituţia a emis un comunicat de presă în care reaminteşte cetăţenilor şi firmelor ce obligaţii au în această situaţie.

„Reamintim cetățenilor municipiului Piatra Neamț, asociațiior de proprietari și persoanelor juridice care dețin sau au în administrare clădiri, că le revine obligația de a îndepărta țurțurii, astfel încât să nu fie pusă în pericol integritatea persoanelor care tranzitează zonele adiacente respectivelor imobile ori a autoturismelor staționate în proximitate. Nerespectarea prevederilorse sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și 1.000 și 2.000 de lei pentru persoanele juridice”, se precizează în comunicatul de presă al Poliţiei Locale Piatra Neamţ.