Poliţiştii locali de la Compartimentul Activităţi Comerciale Piatra-Neamţ au desfăşurat o campanie de avertizare pentru cafenele, restaurante şi cofetării în cadrul căreia au dat 26 de avertismente scrise. Acţiunea a fost realizată în contextul reînnoirii anuale a autorizației de funcționare conform prevederilor legale, document emis de Primăria Piatra Neamț, aceastî obligația fiind în sarcina operatorilor economici. Potrivit hotărârii de consiliu local în acest domeniu, în cursul săptămânii viitoare, după o nouă verificare, în caz de neconformare se vor aplica amenzi cuprinse între 200 şi 2.000 de lei şi suspendarea activităţii până la autorizare.