În perioada 22-28 mai, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat în județul Neamț şi au constatat în perioada menţionată 478 de abateri, 276 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, 67 de sancțiuni au fost aplicate pietonilor și 97 bicicliștilor. În cele 7 zile de acțiune polițiștii rutieri au reținut 113 permise de conducere, 41 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi alte 72 pentru neacordare de prioritate pietonilor sau vehiculelor. În plus, polițiștii din cadrul Serviciilor Rutiere Neamț și Suceava au acționat pe 28 mai pe DN 2 – E85 şi au aplicat 96 de sancțiuni, din care 74 pentru viteză, fiind reținute 11 permise de conducere.