Numărul și cuantumul burselor școlare ce vor fi acordate elevilor în a doua parte a acestui an vor fi dezbătute joi 24 august în ședința ordinară a Consiliului Local Piatra Neamț. Recomandarea acestui proiect vine din partea primarului Andrei Carabelea care propune consilierilor locali aprobarea aceluiași cuantum pentru fiecare din cele 4 burse care se acordă în prezent lunar elevilor. Astfel, este vorba despre 200 de lei bursa socială, 150 lei bursa de studiu, 200 lei bursa de merit și 500 lei bursa de performanță. De aceste sume vor beneficia 4.234 de elevi din 23 unități de învățământ din municipiul Piatra Neamț.