Peste 6.000 de elevi din județul Neamț vor beneficia de campania „Educație pentru sănătate”, a anunţat inspectorul şcolar general Florentina Luca-Moise. În vederea realizării acestui proiect a fost semnat şi un parteneriat în acest sens cu Crucea Roșie. „Consider importantă educația pentru sănătate și mă bucur să putem oferi copiilor din școlile nemțene această oportunitate. Mai bine prevenim decât să tratăm, spunea cineva și are dreptate. În plus, orice lucru nou învățat îi ajută pe copii să-și lărgească orizonturile. Din această campanie vor avea doar de câștigat pentru că vor fi mai atenți la riscurile privind sănătatea. În plus, poate unii dintre ei vor descoperi ce frumoasă e misiunea de medic și vor opta pentru această carieră”, a declarat inspectorul şcolar general Florentina Luca-Moise.