Complexul Muzeal Național Neamț și cunoscutul colecționar pietrean Constantin Pațilea propun o foto-expoziție care cuprinde reproduceri după 95 de cărți poștale ilustrate ce reprezintă portul popular din județul Neamț, Bucovina, Moldova şi din celelalte teritorii românești, de dinainte și de după 1918. Reproducerile după litografii sau fotografii de epocă prezintă frumoase costume tradiționale, monumente, diverse sărbători, munci agricole şi fragmente de viață cotidiană a acelor vremuri. Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul de Etnografie Piatra Neamț, fiind deschisă publicului până la finalul lunii August 2023.