Miercuri, 15 februarie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat contractele de execuție pentru toate cele trei loturi din autostrada Bacău – Pașcani, parte din autostrada A7, cu ofertantul declarat câștigător, respectiv asocierea de firme românești SC Spedition UMB SRL – SC SA&PE Construct SRL – SC Tehnostrade SRL, informează un comunicat al CNAIR. Traseul are o lungime totală de aproximativ 77,4 kilometri, iar sursa de finanțare este din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Durata fiecărui contract este de 150 luni, din care 30 luni sunt dedicate perioadei de execuție a lucrărilor și 120 de luni perioadei de garanție a lucrărilor.