Planul Teritorial Comun de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delicvenţei juvenile în incinta şi în zonele şcolilor din Neamț a reprezentat tema unei şedinţe de la Prefectură pentru a analiza modul în care s-au pus în aplicare măsurile planului. La şedinţă au participat reprezentanţi de la Inspectoratul de Jandarmi, Poliție, ISU Neamt, ISJ Neamţ, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și Agenția Antidrog. „Fiecare dintre instituții și-a îndeplinit atribuțiile, dar problema rămâne încă nesoluționată integral. Încă mai avem școli în județ care nu au autorizație la incendiu dar desfășoară activități instructiv-educative. De asemenea, mai sunt probleme cu disciplina în școală și cu existența unor spații de alimentație publică situate în imediata apropiere a unităților de învățământ, contrar prevederilor legale.” a transmis Prefectul județului Neamț, Adrian Niță.