Doi din cinci copii spun că au fost jigniți sau au primit mesaje supărătoare pe internet, în creștere cu aproximativ 3 puncte procentuale, comparativ cu anul trecut. Cu toate acestea, doar 17% dintre copii admit că au trimis altora astfel de mesaje cu conținut ofensator. Ponderea fetelor care afirmă că au fost jignite pe internet este cu 12 puncte procentuale mai mare decât a băieților care au avut o astfel de experiență, iar copiii din mediul rural afirmă într-o măsură mai ridicată că au fost jigniți / deranjați pe internet comparativ cu cei din mediul urban, arată datele unei anchete realizate de Salvați Copiii România în luna ianuarie, potrivit unui comunicat. Organizația atrage atenția că hărțuirea online, cyberbullying-ul, are consecințe socio-emoționale pe termen lung și se adaugă cazurilor de violență fizică din școli.