Ediția a XVIII- a a Bienalei Naționale de Artă Plastică “Lascăr Vorel” și-a desemnat caștigătorul Premiului Publicului. Inițiativa a fost motivantă pentru publicul care a trecut pragul Muzeului de Artă și a vizitat expoziția Bienalei Naționale de Artă. Votul publicului s-a încheiat, câștigătorul desemnat fiind artistul Ion Iancuț, cu lucrarea Menestrel. Cu un număr de voturi apropiat de cel al câștigătorului, au mai fost apreciați și artiștii Ciprian Istrate, cu lucrarea Tronul artistului, Sorin Otînjac cu lucrarea Prieteni eterni, pictorul Dan Grigoraș cu lucrarea Fosă marină și artiștii Andrea Marinescu, Anca Caba, Vasile Trăistariu, Ammar Alnahhas, Simona Berea și Andrei Eduard Simion.