Prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a declarat marţi, 17 ianuarie, că se aşteaptă ca tendinţa de încetinire a economiei mondiale să se inverseze în 2023 şi asta în pofida continuării războiului din Ucraina şi a majorării nivelului dobânzilor. Aceasta a reconfirmat previziunile anterioare ale FMI, conform cărora ritmul de creştere a economiei mondiale va încetini până la 2,7% în acest an, de la unul de aproximativ 3,2% anul trecut. Directorul FMI a subliniat că cele mai importante trei provocări sunt: războiul dintre Rusia şi Ucraina, criza costului vieţii şi faptul că dobânzile au atins un nivel fără precedent în ultimele decenii. „Contextul actual nu este unul grozav”, a subliniat Georgieva.