Executivul va analiza, săptămâna aceasta, propunerile ministerelor de reducere a cheltuielilor bugetare, după ce premierul Nicolae Ciucă a cerut cheltuieli publice mai mici din cauza depăşirii deficitului prognozat. Execuţia pe primele trei luni din acest an arată încasări cu 4,7 de miliarde de lei sub estimările care au stat la calculele bugetului, iar economiile pe care vrea să le facă guvernul ar totaliza 20 de miliarde de lei, a explicat Adrian Câciu ministrul Finanţelor. Potrivit acestuia, finanţele pregătesc şi un pachet de măsuri care ar putea include interdicţia de a se cumula pensia şi salariul de la stat sau îngheţarea salariilor şi a angajărilor în sistemul public.