„Consiliul Național al Elevilor consideră necesară implementarea gratuității transportului public al elevilor”, se arată într-o informare a reprezentanților elevilor. Reacția vine în contextul în care elevii care învață în altă localitate decât în cea de domiciliu nu mai au transport gratuit, ci doar decont, potrivit proiectului de lege a învățământului preuniversitar. Astfel, elevii care sunt nevoiți să facă naveta la școală nu vor mai beneficia de transport gratuit, ci ar putea să plătească din banii lor abonamentele de transport și apoi să primească înapoi sumele prin decont. Consiliul Național al Elevilor consideră că înlocuirea gratuității cu decontul are legătură cu abandonul școlar.