Agenția Națională de Administrare Fiscală la sesizarea unui contribuabil, a identificat o situație conform careia o persoană folosea, fără drept calitatea oficială de inspector superior ANAF și solicita sume de bani în numele instituției. Solicitarea frauduloasă a fost transmisă de pe o adresă de email care nu aparține instituției. Prin email s-au transmis un termen limită pentru depunerea banilor, suma solicitată de 2178 de dolari precum și metoda de plată! Aceste elemente, nespecifice unei instituții de stat au determinat contribuabilul sa contacteze administrația fiscală din raza domiciliului, aceasta fiind singura acțiune recomandabilă în situația în care orice contribuabil are suspiciuni cu privire la situația fiscală proprie.