Președintele Germaniei aflat până astăzi într-o vizită de stat în țara noastră, a afirmat că locul României este în Spațiul Schengen. „Sunt conștient și de faptul că în România, ca și până acum, există o mare așteptare în ceea ce privește statutul de membru deplin în Schengen. Știți și părerea guvernului federal – noi suntem de multă vreme de părere că locul României este în Spațiul Schengen și pot să vă asigur că sprijinul nostru, de a-i convinge și pe cei care stau într-o parte, că va continua sprijinul nostru.” a declarat pre;edintele Germaniei. La rândul său, președintele Klaus Iohannis a salutat susținerea fermă a Germaniei în subiectul aderării României la Schengen.