Trei hoţi de carburant din Piatra-Neamţ, Girov şi Dumbrava Roşie au fost arestaţi de poliţişti.
Ancheta pentru reţinerea acestora a demarat în toamna anului trecut, tinerii fiind prinşi în flagrant, în orașul Bicaz. Conform subinspectorului Ramona Ciofu-purtător de cuvânt al IPJ Neamţ, „Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie-ianuarie, un tânăr în vârstă de 20 ani, din Dumbrava Roșie, singur sau ajutat de ceilalți tineri, ar fi sustras în mod repetat combustibil, prin forțarea capacelor rezervoarelor autoutilitarelor aparținând unor agenți economici, din Tașca, Tarcău şi Bicazu Ardelean, cauzând un prejudiciu de aproximativ 8.500 lei.”
Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și tentativă de furt calificat.