La data de 14 ianuarie, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu într-o gospodărie din localitatea Poieni, comuna Piatra Șoimului. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Piatra Șoimului și Punctul de lucru Roznov. Incendiul s-a manifestat la o bucătărie de vară și la o anexă gospodărească în care erau depozitate plante furajere, cu posibilitatea propagării la locuință. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars construcția din lemn cu suprafața de 30 mp, bunurile din interiorul acesteia și o tonă de fân. Cauza probabilă de producere a incendiului au fost scânteile purtate de vânt.