Primarul municipiului Piatra-Neamț a anunțat că a semnat contractul de execuție a lucrărilor la Grădina Publică „Nicu Albu”. Valoarea contractului este de 5.272.342,6 lei și are o durată de 12 luni de la ordinul de începere a lucrărilor. „Vom monitoriza foarte atent lucrările, pentru că e un proiect foarte important, cu valoare atât istorică, dar mai ales sentimentală pentru pietreni.” a spus primarul Andei Carabelea pe pagina sa de Facebook. „Cred cu tărie că acest proiect va fi un model pe care îl vor prelua și alte comunități – transformând o închisoare pentru animale într-un spațiu al libertății, al creativității și al bucuriei.” a mai adăugat acesta.