Începând de ieri, în Piatra-Neamț a debutat acțiunea de cosire a spațiilor verzi. În prima etapă se vor cosi spațiile verzi din parcuri, aliniamente stradale și alveole. Începând de marți, 2 mai, activitatea de cosire se va desfășura în perimetrul asociațiilor de proprietari, cu frecvență de o dată pe lună. Astfel, acţiunea se va desfăşura cronologic în cartierele municipiului, ordinea acestora fiind Precista, Centru, Mărăței, Gara Veche, Dărmănești, Speranţa şi Văleni. De asemenea, în perimetrul asociațiilor de proprietari va începe și plantarea a 400 de arbori, conform avizelor emise de Agenția de Protecție a Mediului Neamț. În această perioadă se vor mai efectua și lucrări de erbicidare și îndepărtare a vegetației nedorite.