Începând de astăzi şi până în data de 8 iunie are loc o nouă sesiune de finanțare din cadrul programului „Casa verde fotovoltaice”. Aceasta vizează regiunea Nord-Vest, respectiv județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș. Finanțarea acordată fiecărui solicitant admis se ridică la valoarea de 20.000 lei, existând condiția unei contribuții proprii a beneficiarului de 2.000 lei. Programul este foarte apreciat în Romania, la sesiunea anterioară fondurile fiind epuizate în câteva minute. Astfel, pentru sesiunea dedicată regiunii Nord-Est fondurile alocate s-au terminat în primele cinci minute de la deschidere.