Înşelăciunile pe internet sunt o problemă frecvent întâlnită la nivel naţional. Poliţiştii spun că sunt uşor de comis, iar oamenii legii nu sunt în totalitate pregătiţi pentru a le face faţă. Munca poliţiştilor nu este deloc uşoară, iar în multe cazuri, dosarele rămân cu autori necunoscuţi. Angajaţii Ministerului de Interne fac, însă, eforturi pentru a ţine pasul cu acest flagel. În ultima perioada au crescut alarmant infracţiunile de înşelăciune, iar cele mai multe au loc prin intermediul internetului, ceea ce le face foarte greu de investigat, mai ales că numărul poliţiştilor care se ocupă de astfel de cazuri este insuficient.