Ieri la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț a avut loc lansarea cărții „Povestiri adevărate. Memorii“ în prezenţa lui Ioan Scurtu, autorul acestei lucrări care a văzut lumina tiparului la Editura Junimea din Iași. Întâlnirea a fost „o dezbatere relaxată despre carte, dar și despre istoria contemporană“, după cum și-a exprimat dorința istoricul Ioan Scurtu. Prezentarea a fost asigurată de prof.univ.dr. Simona Modreanu, directorul Editurii Junimea Iași, prof.univ.dr. Gogu Ghiorghiță, președintele Filialei Neamț a Academiei Oamenilor de Știință din România și prof.dr. Daniel Dieaconu. Ioan Scurtu s-a născut în localitatea Dochia din județul Neamț, la 27 noiembrie 1940 şi a publicat peste 100 de cărți din postura de autor, coordonator şi coautor.