Miercuri, 31 mai la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț a fost organizată lansarea cărții „Regăsirea“ de Elena Rotaru. Preyentarea a fost asigurată de Mihaela Mereuță, managerul bibliotecii, Ana Ciutea și Traian Socea, iar moderator a fost Mihael Balint. De asemenea, evenimentul a beneficiat de prezenta invitaţilor speciali Dan Rudy Matzner, Cristian Diaconu, Ilie Ciutea, și Costinica Bostan. „Astăzi cu sprijinul familiei mele, al familiei Ana și Ilie Ciutea și al domnului director Cristian Diaconu, în fața cărora mă înclin cu respect, mulțumiri și recunoștință, las în sufletele voastre o parte din trăirile mele, pentru care vă doresc lectură plăcută.” a declarat autoarea.