Marți, 1 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, împreună cu specialiști din cadrul Ocolului Silvic Băcești au depistat, în extravilanul localității Valea Ursului, două persoane cu vârste de 46, respectiv 47 de ani, ce transportau material lemnos, fără a avea acte de proveniență. În urma verificărilor a rezultat că materialul lemnos ar fi fost tăiat şi sustras ilegal, din extravilanul localității Bucium. Totodată, la data de 27 iulie, persoanele în cauză ar fi sustras cantitatea de aproximativ doi metri de material lemnos, pe care ulterior l-ar fi comercializat. Aceștia au fost sancționați cu amendă în cuantum de 2.000 lei și confiscarea a 2,8 metri cubi material lemnos.