La data de 25 februarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț și cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț, au acționat pentru prevenirea și combaterea furturilor și traficului cu autovehicule, informează IPJ Neamț. Polițiștii au efectuat o percheziție în localitatea Roznov, la imobilul unui bărbat de 45 de ani fiind identificate trei vehicule în valoare de aproximativ 80.000 de euro, ce au fost sustrase de pe teritoriul statului Marii Britanii, în perioada 2021-2022. Vehiculele în cauză au fost ridicate de polițiști, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.