Conform Ministerului Finanţelor, agenţia de rating Fitch a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB- pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi a revizuit perspectiva de ţară de la negativă la stabilă. Această este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei ratingului României operată de această agenţie din aprilie 2020. Decizia revizuirii perspectivei ratingului României este susţinută, în opinia agenţiei, de stabilizarea datoriei publice şi implementarea unor politici menite să asigure o consolidare fiscală graduală, precum şi de stabilitatea politică din ţara noastră şi reducerea riscurilor privind războiul din Ucraina şi criza energetică subsecventă.