Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a desfășurat la începutul acestei luni 4 misiuni de asanare pirotehnică în mai multe comune din județ. În data de 2 mai s-a intervenit în comuna Tupilați pentru asanarea unei puști marca Z.B. Aceasta a fost descoperită de un bărbat de 57 ani în timp ce căuta lemne în albia râului Moldova. În aceeaşi zi, echipa ISU Neamț a intervenit şi în comuna Negrești pentru asanarea unui proiectil exploziv de calibru 75 mm. În data de 3 mai s-a intervenit în comuna Tazlău pentru asanarea a 4 cartușe de calibru 7,92 mm, iar pe 9 mai ISU Neamţ a intervenit în padurea Arinosu din comuna Ion Creangă pentru asanarea a 2 proiectile perforant trasoare de calibru 47 mm.