Asociaţiile patronale de pe Litoral şi Delta Dunării, alături de Organizaţia de Management a Destinaţiei (OMD) Mangalia, solicită Ministerului Educaţiei începerea anului şcolar 2023 – 2024 pe data de 18 septembrie, nu pe 11 septembrie cum prevede în Ordinul de ministru, aflat în dezbatere publică. Este a doua oară, în decurs de 10 zile, când asociațiile cer ca școala să înceapă mai târziu anul școlar viitor, în condițiile în care România este pe locul 3 în rândul țărilor cu cele mai multe zile de vacanță. De notat ar fi şi faptul că în România și în majoritatea țărilor europene, cu excepția anilor terminali, numărul zilelor de vacanță este același în învățământul primar și învățământul secundar.