Conform Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aplicațiile de tip pdf inteligente puse la dispoziția contribuabililor nu vor mai putea fi utilizate în scurt timp de pe sisteme de operare Windows 7 și Windows 8 şi 8.1. Anunţul ANAF informează ca „Începând cu 8 ianuarie 2023, aplicațiile puse la dispoziția contribuabililor (pdf-urile inteligente) vor putea fi utilizate numai pe sisteme de operare aflate in suport la producător și cu toate update-urile la zi”. Informarea ANAF vine după ce Microsoft a transmis în decembrie că pe 10 ianuarie 2023 încetează suportul pentru Windows 7 Extended Security Update și pentru Windows 8 şi 8.1. Astfel, pentru a putea depune declarațiile la ANAF, va fi necesară actualizarea la un sistem de operare Windows 10 sau 11.