Weekendul trecut la Brno, în Cehia s-a desfăşurat GrandPrix Austerlitz, una dintre competiţiile importante din calendarul mondial de dans sportiv pentru anul 2023. La linia de start s-au înscris nu mai puțin de 384 de perechi din toată Europa şi din Africa de Sud şi Israel. Lotul României a fost reprezentat de un număr de 3 perechi, printre care şi perechea pietreană de la Clubul Ray’s Dance, Alexandru-Marian Sabin şi Alessandra-Maria Dediu. Cu o evoluție remarcabilă la Secțiunea Open Standard Juniori 2 şi la Secțiunea Open Latino Junior 2 aceştia au surclasat un număr de 25 de perechi, respectiv 28 de perechi de dansatori ocupând locul 1 la ambele categorii.