Începând din această săptămână, casieria Primăriei Piatra Neamț își va prelungi programul cu publicul în zilele de miercuri. Prima dată calendaristică din care se va aplica noul program pentru zilele de miercuri este 26 aprilie. Astfel, programul pentru această zi din săptămâna va fi împărţit în doua paliere orare între orele 10 şi 12 şi în intervalul orar 14 – 17. De asemenea, instituţia mai specifică şi faptul că în ultima zi din lună nu se mai fac încasări pentru luna curentă şi că dimineața, înainte de începerea programului de lucru cu publicul și în timpul pauzei din program se efectuează operațiuni bancare și deplasări la Trezorerie.