Proiectul de lege privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane în România a primit raport favorabil, cu unanimitate de voturi, din partea Comisiei de agricultură a Camerei Deputaţilor, iar acesta conţine, între altele, sancţiuni drastice pentru cei care transportă ilegal animale acesta fiind factorul principal de propagare a pestei porcine. Proiectul de lege, care a fost adoptat de Senat, urmează să fie votat într-o şedinţă ulterioară de plen, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.