România a depășit și în 2022 Italia și Ungaria la producția de automobile. Astfel, România este unul dintre producătorii de automobile de top din Europa, cu un volum care a depășit pentru prima dată 500.000 de mașini și și-a consolidat poziția a șasea în Uniunea Europeană. Conform datelor Asociatiei Europene a producatorilor de Automobile, în fața României au fost doar Germania, care a produs 3,3 milioane de autoturisme, Spania, cu 1,7 milioane, Cehia și Slovacia, care împreună au produs aproape 3 milioane de autoturisme, și Franța, cu puțin peste 940.000 de automobile. România a avut în același timp cea mai mare creștere a producției, cu 20,6%, contribuind la rezultatul pozitiv, +7,1% al Uniunii Europene