La data de 10 aprilie, polițiștii de la Serviciul de Ordine Publică „Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol Neamț”, al[turi de specialiști din cadrul Direcției Silvice Neamț, au desfășurat activități pe linia prevenirii şi combaterii infracționalității silvice. În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat verificări la 4 operatori economici, iar doi dintre aceştia dețineau în depozit volumul de aproximativ 98 m.c. material lemnos, fără documente legale. Un alt operator economic nu deținea volumul de aproximativ 66 m.c. material lemnos. Cei trei au fost sancționați cu amenzi în cuantum de 12.000 de lei, fiind dispusă și confiscare a volumului de aproximativ 164 m.c. material lemnos.