Pe 25 mai 2023, se împlinește termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212), anunță ANAF. Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. De asemenea, declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. Fiscul recomandă ca Declarația Unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.