Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie, în perioada 9 – 15 ianuarie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, au desfășurat, în județul Neamț, o acțiune pe linia verificării legalității transporturilor de materiale lemnoase și respectării legalității provenienței materialului lemnos deținut de agenții economici de profil. În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat verificări la cinci operatori economici, aplicând nouă sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 28.000 de lei. În plus, polițiștii au verificat 34 de autoutilitare care efectuau transport de material lemnos.