Trei cazuri de pestă porcină africană au fost depistate la mistreţi, câte unul în fondurile de vânătoare de la Grumăzeşti, Dreptu şi Negreşti, a informat prefectul Vasile-Adrian Niţă, în urma şedinţei Centrului Local de Combatere a Bolilor Neamţ. Conform Planului de măsuri pentru eradicarea pestei porcine africane la mistreţi aprobat în şedinţă, carcasele mistreţilor diagnosticaţi pozitiv la testul de identificare a genomului virusului pestei porcine africane vor fi incinerate iar spaţiile unde au fost depozitate vor fi dezinfectate. În zona infectată şi zona tampon din cele trei fonduri de vânătoare vor avea loc activităţi pentru recoltarea întregului efectiv de mistreţi într-un termen de 30 de zile de la confirmarea virusului. Anul trecut au fost înregistrate 13 cazuri de pestă porcină africană la porci mistreţi şi 113 cazuri la porci din gospodării particulare.