Executivul a aprobat sistemul de management al datelor personale ale cetățenilor ce vor fi stocate în viitoarele centre de date guvernamentale. Un instrument necesar pentru accesarea în format electronic a diferitelor servicii este și noua carte de identitate care, până la finalul acestui an, va putea fi eliberată la nivel național. Din această vară, eliberarea de cărți de identitate electronice va fi extinsă mai întâi la Capitală și apoi la nivel național, iar primele 5 000 000 de cărți vor fi suportate din fondurile PNRR alocate în acest sens, a explicat chestorul de poliție Cătălin Giulescu. Potrivit acestuia, un alt obiectiv l-a reprezentat simplificarea procedurilor.