Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie valabilă până pe 30 iulie arată că, în Moldova, vor mai fi zile caniculare mai ales în partea sudică a teritoriului, cu medii ale temperaturilor maxime de 30 – 33 de grade. Pe timpul nopților se vor înregistra minime în general între 16 și 19 grade, valorile cele mai ridicate urmând a se înregistra până în data de 23 iulie. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel vor fi averse pe arii mai extinse îndeosebi în perioada 20 – 24 iulie și în 26 și 27 iulie. La munte, vremea se va menține caldă media temperaturilor maxime fiind în general de 22 – 23 de grade și doar spre sfârșitul lunii se pot înregistra valori de 20 de grade.