După o săptămână cu vreme geroasă, meteorologii prognozează o creștere a temperaturilor, după data de 12 februarie, cu maxime termice care vor ajunge și până la 9 grade, în timp ce precipitații nu mai sunt așteptate decât în cantități reduse, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 6 – 19 februarie. În Moldova, până spre finalul acestei săptămâni, valul de frig va persista, astfel că se vor înregistra maxime termice cuprinse între -3 şi 2 grade, iar nopțile vor fi local geroase, cu temperaturi minime în medie de -14 până la -8 grade. Începând din 12 februarie, vremea se va încălzi treptat, devenind chiar mai caldă decât normal cu maxime de 6 până la 9 grade şi minime de -4 până la 0 grade.