CSM Ceahlăul a prmovat în liga a II-a după meciul disputat miercuri, 7 iunie pe stadionul din Piatra Neamț. Scorul final a fost 2-0 pentru pietreni, după ce în prima manșă a finalei pentru promovare, disputată la Suceava, tabela a înregistrat un scor alb, 0-0. La partida de la Piatra-Neamț au asistat peste zece mii de spectatori, care și-au susținut favoriții pe pracursul celor 90 de minute.
Ceahlăul a deschis scorul la jumătatea primei reprize, dar momentul decisisv al meciului s-a consumat în minutul 45, când arbitrul a acordat cu ușurință o lovitura de pedeapsă pentru suceveni. Penalti a fost apărat de portarul pietrenilor și Ceahlăul a intrat la pauză cu un avantaj minim de un gol, dar cu moralul crescut.
În a doua parte ocaziile s-au succedat la ambele porți și, în ciuda arbitrajului ostil, pietrenii și-au menținut avantajul până spre finalul celor 90 de minute.
În minutele de prelungire arbitrul a dictat un penalti și pentru echipa gazdă, lovitura de pedeapsă fiind transformată și astfel fiind stabilit scorul final 2-0 pentru CSM Ceahlăul. Arbitrul a fluierat apoi finalul întâlnirii și a început sărbătoarea. Suporterii au intrat pe teren și au incis o horă a bucuriei împreună cu jucătorii, iar staful tehnic al echipei a început să-și facă planuri pentru liga a II-a.
Imagini și detalii, joi 8 iunie, începând cu ora 8:00, pe Monitor TV, în emisiunea „Revista presei… altfel” și pe Radio 1 FM în emisiunea „Live cu Dinu & Cezar”.