Sâmbătă, 17 iunie, cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Neamț au fost solicitate să intervină în satul Cotu Vameș, din comuna Horia, de unde au fost transportate la Spitalul Municipal de Urgență Roman patru persoane, cu suspiciunea de intoxicație cu canabis. Conform IPJ Neamț, din verificările efectuate a rezultat faptul că, o femeie de 39 de ani, împreună cu trei copii, cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani, ar fi consumat mai multe jeleuri, fabricate în afara țării, ulterior aceștia manifestând o stare de rău și fiind transportați la unitatea medicală din municipiul Roman. Jeleurile de căpșuni ar fi fost aduse din afara țării de un prieten de familie.